Fairytale Gone Bad

Move on

2010-07-14T10:56:00.003+03:00

Nu stiu daca voi termina 'Perfect liar'...a trecut ceva vreme de cand am inceput-o si de mult nu mai simt nevoie sa continui povestea. In principiu nu voi mai posta nimic pe blogul asta din multe motive. In principiu pentru ca nu ma mai reprezinta si nu o sa intru in detalii aici pentru ca in fond nu stiu pe cine intereseaza asta. Pana si numele "fairytalegonebad20"...in sfarsit s-a terminat si am reusit sa merg mai departe.

ps. nu renunt la scris.:)

Perfect liar. ~ 3 Save Myself ~

2010-04-04T23:27:00.002+03:00

Am ajuns din nou in linistea apartamentului meu. Imi e frig caci dupa ploaie s-a facut mult mai racoare. Am ramas restul zilei cu Nina in cafeneaua noastra preferata si am tot vorbit despre proiecte, expozitii si alte lucruri asemanatoare.
Sunt debusolata si nu reusesc sa formez niciun gand coerent in mintea mea si asta nu din cauza ca nu as avea nici unul, ci pentru ca sunt prea multe. Imi las geanta in hol si ma duc direct la laptop. Caut The Perishers, o melodie anume - Never Bloom Again - caci asta am auzit-o toata ziua in mintea mea si dau volumul destul de tare. Ma duc in bucatarie caci realizez ca nu am mancat nimic toata ziua...desi nici acum nu simt nevoia sa mananc asa ca sfarsesc a-mi face o alta cana de cafea. Nu stiu ce sa fac. Privesc pierduta in gol si incep sa imi derulez in minte toata conversatia de la telefon. Totusi imi dau seama ca am nevoie de cel putin o zi sa se linisteasca tot, sa pot sa ma adun din nou. Nu mai simt nimic...nu imi vine sa plang, nu mai sunt trista...nimic, doar rece. Ma duc in dormitor si brusc imi dau seama ca ce e mai rau abea acum incepe. Unul din pereti e aproape acoperit cu poze...poze din calatorii, concerte si multe alte evenimente. Incep sa le dezlipesc pe cele in care apare si el caci nu are rost sa le las acolo si cu cat le-as lasa mai mult cu atat mi-as face mai mult rau. Dupa ce le adun pe toate intr-o cutie ma trantesc obosita pe pat.
"Life, it seems, will fade away
Drifting further every day
Getting lost within myself
Nothing matters, no one else"
Murmur versurile melodiei de la Metallica. Nu mi-am dat seama cand s-a schimbat melodia. Nuu...nu mai vreau sa o aud...stiam prea bine versurile si cat de bine se potriveau cu starea mea. Desi vreau sa ma ridic sa o schimb pana nu le aud si pe celelalte parca ceva ma tinea legata de pat, sa ma puna fata in fata cu singurele mele optiuni.
"I have lost the will to live
Simply nothing more to give"
Ce mi-a mai ramas mie? De unde sa mai gasesc foarta sa merg mai departe? Ce rost mai are?
"Emptiness is filling me
To the point of agony"
Asta e optiunea ce nu are niciun sfarsit, nu duce nicaieri. Agonia. Cat de greu e sa iti plangi de mila si pur si simplu sa te lasi in voia sortii? Sa nu iti pese de nimeni si nimic...nici macar de propria persoana. Te izolezi si renunti la absolut totul. Si sa fie asta rezultatul a tot ce a fost pana acum?
"No one but me can save myself, but it's too late
Now I can't think, think why I should even try

Yesterday seems as though it never existed
Death greets me warm, now I will just say goodbye, *Goodbye*"
Asa mi se parea si mie...dar m-am concentrat pe "No one but me can save myself" si am ignorat celelalte versuri...asta ar fi cea de-a 2 a optiune. Numai eu pot sa ma pun din nou pe picioare si sa merg mai departe. Nu are rost sa ma agat de ceea ce nu ma este. Nu inseamna ca e usor si ca trebuie sa uit totul...
Nu...nu-i sfarsitul...
Nu pot sa ma dau batuta.

Perfect liar. ~ 2 She knows ~

2010-03-25T20:08:00.014+02:00

Orele trec prea incet. Vocea monotona a profesorului se aude pe fundal contribuind la atmosfera de amorteala din incapere. Cred ca spunea ceva de compozitia imaginii...poate ar trebui sa precizez ca sunt studenta in anul intai la Universitatea de Arte, arte plastice - foto video, dar mai bine nu intru in detalii acum despre ceea ce fac eu.
Stau la locul meu obisnuit langa geam si privesc in gol afara. Chiar daca dimineata era destul de racoare, soarele anunta o zi frumoasa asa ca nu am plecat decat cu bluza mea albastra destul de subtire si acum privesc dezamagita cum tot mai multi nori s-au adunat pe cer. Nu mai dureaza mult si incepe o ploaie abundenta de primavara.
In sfarsit cursul se termina si parca toata camera se umple brusc de viata. Ies printre ultimii caci am preferat sa evit imbulzeala si inca nu eram sigura cum voi ajunge acasa prin ploaie caci mai niciodata nu imi iau umbrela cu mine, nici chiar atunci cand vad semne clare de ploaie, atunci imi iau doar o geaca. Marea majoritate a studentilor grabiti nu au ajuns prea departe ci s-au oprit in usa in speranta ca se va opri curand. Imi fac loc printre ei si pasesc linistita prin ploaie, stiu ca ma ud la fel de tare daca alerg si cum nu ma grabesc nicaieri nu am niciun motiv sa alerg. Ca de obicei dupa cativa pasi nu ma pot abtine fara sa fac o piruieta. Pur si simplu stropii reci m-au inviorat. Desi eram uda pana la piele in numai cateva minute nu imi pasa caci imi place ploaia! Nu mi-am dat seama cand am ajuns in statie si nu eram sigura daca vreau sa ma duc acasa desi imi era destul de frig.
"Synnove!"
Ma intorc spre locul de unde m-am auzit strigata si o vad pe Nina cu o umbreala rosie venind spre mine. Am simtit din vocea ei ca era oarecum manioasa, tonul acela pe care il foloseste mama cand copilul face ceva gresit.
"Persoane mai incapatanate ca tine cu greu gasesti! Ai plecat atat de repede...stiu ca esti entuziasmata ca e ultima zi de cursuri si ca ne asteapta o vacanta de aproximativ doua saptamani...dar nu cred ca vrei sa o petreci inchisa in casa luand pastile, nu? Stiu ca abia astepti ziua de sambata..."
"Nu astept nimic" am intrerupt-o eu privind in jos. "Am plecat pentru ca pur si simplu vroiam sa ma bucur de ploaie". Pana atunci am mintit pe toata lumea cu zambete, inclusiv pe ea, dar nu are rost sa ii ascund ceea ce s-a intamplat. Mi-am ridicat privirea si am observat cum s-a intristat brusc. Orice urma de manie s-a risipit. Am citit in ochii ei mari si negri ca si-a dat seama sau cel putin si-a facut o idee asupra a ceea ce s-a intamplat. Desi ne-am cunoscut in urma cu doar jumatate de an ne-am imprietenit foarte repede si poate ca faptul ca suntem totusi atat de diferite ne-a intarit prietenia.
"Poti sa imi povestesti mai multe...?" ma intreaba ea ezitand.
"Da. Nu cred ca pot fugi de asta. Andrew...nu mai e...cel putin nu pentru mine." Surprinzator si pentru mine, nu mi-a venit sa plang cand i-am rostit numele, cand am spus ceea ce s-a intamplat. In schimb am simtit cum inima incepe sa mi se impietreasca incet - incet. Incepeam sa nu mai simt nici durere, nici tristete...nici macar frigul ce m-a cuprins din cauza ploii si a vantului rece...nimic...
"Andrew pur si simplu s-a gandit ca mie imi este mai bine fara el caci e plecat cea mai mare parte din timp si se simte vinovat ca ma lasa atat de mult timp singura si crede ca asta ma distruge. Considera ca ma impiedica sa imi traiesc viata si e de parere ca voi gasi pe cineva mai bun. Toate lucrurile astea mi le-a spus la telefon" i-am spus eu pe un ton cat se poate de rece.
Am vazut intristarea profunda a Ninei dar am continuat sa privesc departe, parca prin ea gandidu-ma pentru prima data asupra faptului in sine. Multi poate ar spune "E doar un baiat, lumea-i plina. Nu merita sa suferi" dar nu cunosc prea multe detalii...detalii care acum mi se derulau prin minte. Andrew e persoana la care tineam cel mai mult si ii iertam orice greseala, persoana in care aveam cea mai mare incredere si reprezenta incredibil de mult pentru mine. Il stiam de atatia ani si am trecut prin multe alaturi de el. A fost langa mine cand am ramas singura, adica la accidentul de masina fatal al parintilor mei - cand mi-am adus aminte de asta am simtit cum inima parca mi se inchide si mai mult - a fost langa mine cand am avut primul concert...daca ii pot spune asa, intr-o cafenea din oras si m-a incurajat inainte caci tremuram incontrolabil, a fost alaturi de mine la prima expozitie, cand am aflat ca am intrat la Universitatea de Arte...iar acum nu mai este...
Am ramas privind in gol.

Perfect liar. ~ 1 Hide everything ~

2010-03-24T22:05:00.016+02:00

Ora 1:30…ma dau jos din pat si merg spre baie plutind in agonie. Am nevoie de un servetel si sunt oarecum curioasa ce urme si’au lasat cele cateva ore petrecute in lacrimi. Spre surprinderea si spaima mea nici urma de urmele albe ce raman in urma lacrimilor…in schimb fata mea e mai alba ca niciodata…un alb cadavric. Uit de servetel si ma intorc in camera dar nu reusesc decat sa inchid usa si ma prabusesc tremurand pe parchetul rece si plang din nou. Ma curpind cu mainile caci am senzatia ca ma descopum…raman acolo, in aceeasi stare si astept dimineata…
Primele raze de lumina s'au lasat asteptate mult timp...in acel moment aveam impresia ca si soarele vrea sa imi prelungeasca suferinta. Vroiam sa ma opresc din plans, chiar vroiam asta atat de mult doar nu gasesc puterea sa o fac. In sfarsit telefonul suna si anunta ora 6:30. Nu il las sa sune pentru ca nu vreau as aud melodia ce obisnuia sa ma trezeasca in fiecare dimineata. Reusesc sa ma adun de pe podeaua rece dar ametesc imediat si cad inapoi. Ma ridic cu greutate din nou si ma indrept nesigura spre scari pe care le cobor incet sprijinindu'ma de perete. Ma uit in jur de parca as vedea pentru prima data locul si, intr-adevar, era prima data cand il vedeam atat de mare si gol. Apartamentul in care stau de aproape jumatate de an nu se afla chiar aproape de centul orasului in schimb e la ultimul etaj, adica mansarda unui bloc turn asa ca privelistea e absolut superba in absolut orice moment. E locusorul meu ideal...deasupra orasului, sa il pot vedea pe tot... Ies in balcon si vantul rece tipic diminetilor de primavara (sfarsitul lunii martie) ma trezeste. Imi strang camasa alba ce abea ajungea cu o palma deasupra genunchilor pe langa corp si intru in casa caci stomacul mi-a amintit ca ar trebui sa mananc desi nu simt nevoia. Nu beau cafea dar astazi m-am gandit sa fac o exceptie caci niciun fel de mancare nu ma atrage in dimineata asta. In timp ce cana era in expresor ma duc sa cercetez urmarile noptii trecute. Spre marea mea surpriza noaptea nu si'a lasat urme vizibile asupra mea...doar ochii prea putin mai umflati, dar asta am fixat repede cu ceva rece. Revin pentru micul dejun in bucatarie dar nici macar aroma puternica a cafelei nu ma imbie,iau doua guri dar simt ca stomacul meu nu le-a primit bine nici pe alea asa ca renunt si ma duc fara tragere de inima sa ma imbrac. Imi iau perechea mea obisnuita de jeansi negri, maieul negru si o bluza albastra. Nu vreau sa dau niciun indiciu despre starea mea in niciun fel. Imi iau geanta cu foile pentru curs desi nu sunt sigura inca daca voi ajunge la facultate. Cobor incet multitudinea de etaje caci nu imi place liftul vechi. M-am blocat acolo o data si mi-a fost de ajuns incat sa nu mai pun piciorul si a doua oara.
Vroiam sa ies din casa dar acum, pusa in fata faptului implinit am inceput sa plang din nou dar m-am calmat foarte repede desi ma luptam in continuare cu dorinta constanta de a plange. Si totusi unde ma duc? Ar trebui sa ajung la facultate dar nu sunt sigura ca am puterea necesara sa infrunt atatea oameni. Trebuie sa ma comport normal si nu sunt inca convinsa ca pot sa o fac, totusi reiau drumul atat de familiar.
Nu merg prea mult ai aflu ce amprenta si-a lasat noaptea asupra mea. La un moment dat am sesizat pulsul neregulat, intensitatea ciudata a batailor inimii…ba prea tare, ba prea incet dar nu m'am gandit nicio secunda ca asta ma va afecta. Acum am simtit ca nu mai pot sa respir, de parca plamanii nu-mi reau destul de incapatori, de parca aveam o gaura in piept. Ma durea si nu mai puteam sa fac niciun pas. De ce mi se intapla asta? Ce-s crizele astea? Cand in sfarsit pot sa merg din nou imi dau seama de gravitatea situatiei.
Si am ajuns sa dau ochii si cu atatea persoane cunoscute…dar am avut zambetul perfect caci I’m the Perfect Liar from now on.

.

2010-02-20T22:59:00.003+02:00

Close your eyes and think of me.

Days Like This.13

2010-02-13T22:38:00.004+02:00

Days like this!

Zile perfecte! Da, am avut parte de cea mai fain surpriza. Ai reusit ceea ce nu prea mai reuseste nimeni...sa ma ia prin surprindere. Nici nu am cuvinte indeajunse pentru a exprima cat mai bine cat de fericita sunt.

Nu ai idee cum zburdam prin casa cand am aflat. Uite acum cum imi dau silinta sa spun in cuvinte cum ma simt...greu de descris si probabil cel mai bine ar fi daca as inceta sa ma mai gandesc care is cele mai potrivite cuvinte si mai bine as scrie primul lucru care imi vine in minte...asa ii cel mai bine de fiecare data.

13, sambata..se poare ca 13 imi poarta noroc ca de obicei. Ceea ce l'a inceput parea ireal mai tarziu am vrut sa nu se mai termine. Vreau sa te pastrez langa mine...da, sunt egoista, dar stiu ca asta nu te'ar deranja.

Nu dau mai multe detalii...cel putin nu cred ca intr'un post public. Nu stiu...

More days like this!

I'm back

2010-02-10T21:09:00.005+02:00

Prima postare pe anul acesta...defapt este prima care o public pentru ca mai am multe altele dar care nu le'am publicat. E prima dupa mult timp. Am de gand sa le public si pe cele anterioare in scurta vreme. Desi e abea a doua luna din an deja s'au intamplat destule. Nu am de gand acum sa le povestesc aici caci nu are rost...M'a intrebat zilele astea cineva de ce scriu si de ce nu ma apuc sa scriu ceva mai serios...start a story or smth like that. Raspunsul la prima parte e atat de simplu... pentru ca prin scris ma descarc, scrisul ma ajuta sa imi metin mintea destul de 'usoara' in cea mai mare parte a timpului, imi las anumite ganduri pe blog...altele pe foi. De ce nu scriu ceva mai 'serios' a story ar smth like this? Pentru ca si pe blog scriu pentru mine...so when I'll feel like writing smth more serious I will.

Time passes by

2009-09-05T20:53:00.005+03:00

Fairy Tale sunt farmecul copilariei si mai tarziu in adolescenta reprezinta visele ce ne fura pt cateva momente din realitatea de multe ori dura intr'o lume perfecta...sau cel putin putin o lume asa cum vrem noi..o lume a libertatii, o lume in care tot e posibil si noi suntem in stare de orice.

De ce numai in imaginatia noastra suntem capabili as ne realizam visele? De ce numia in mintea noastra putem sa 'atingem' stelele?
Atunci cand deschidem ochii si vedem din nou realitatea trista care ne inconjoara incetam sa mai visam...sau chiar daca visam nu facem mare lucru pentru a ne realiza visul. Putini sunt cei care au intr'adevar curajul sa isi urmeze visul...si oricum ar fi imposibilca toata lumea sa realizeze ceea ce isi doreste pt ca asa functioneaza lumea asta. Viseaza cineva sa ajunga sa stranga gunoaie de pe strada? Nu. Dar cred ca nu ar fi neaparat nevoie de o persoana speciala pentru a face asa ceva daca fiecare ar avea grija de el...de gunoiul lui.
Pana acum nu am facut prea multe lucruri ca sa imi urmez visul...vreau sa fac multe dar simt cum pasiunea mea se duce pe alte lucruri...alte lucruri care ma distrag de la telul meu. Acum realizez ca totusi pedeapsa e in folosul meu...chiar si lucrurile neplacute se intampla cu un scop...toate intamplarile sunt menite sa ne invete ceva sau sa ne atraga atentia asupra altui lucru. Faptul ca mi'am dezamagit profund parintii si le'am pierdut increderea m'au trezit la realitate. Ei nu mai stiau cine sunt si acum realizez ca nici eu nu mai stiu cine sunt.

Desi m'am gandit de cateva ori de'a lungul acestei veri la faptul ca eu am inceput sa ma regasesc detul de bine in melodia Seether - Fake it si mai tarziu si chiar si acuma in Seether - the Gift...intr'adevar incepusem sa imi pierd visele pe masura ce vara inainta. "You gave up on your dreams along the way". Aseara analizam vara ce a trucut si ce am realizat... acum vad totul dintr'un alt unchi, intr'o alta lumina...alta perspectiva... aseara nu am vazut decat greselile care le'am facut in materie de relatii...nu mi'am vazut decat viata sentimentala si cum am ajuns eu sa ma privez de imensa libertate ce o aveam si de care abuzam. Astazi am analizat mult mai mult. Mi'am adus aminte ce mi idealuri mi'am propus eu la inceputul verii...cum am zis eu ca nu vrea sa "ma tampesc" pe parcursul vacantei si ca din cand in cand am sa mai deschid un caiet si am sa mai continui sa mai citesc din lectii...cate putin...nu mult ca sa ma pot bucura de timpul liber de care dispun. Imi aduc aminte cum la inceputul verii vreoiam sa evoluez artistic foarte mult si inca mai vreau. Ziceam ca voi studia la chitara ca sa ajung din ce in ce mai buna si ca voi evolua si in fotografie...ca ma apuc sa imi strang bani pentru un aparat performant.

Intr'adevar in fotografie am ajuns ceva mai buna...si in photoshop...dar nu acolo unde mi'as fi dorit sa fiu. Poate mi'am stabilit eu teluri mult prea inalte...dar nu cred asta. Eu stiu ca sunt in stare de multe dar nu am ramas concentrata pe ceea ce urmaream. Mi'am pierdut orice scop... am ajuns o persoana care se trezea de dimineata si nu conta mai nimic pentru mine decat sa treaca timpul mai repede, sa se faca dupa amiaza si sa ies din casa sa imi petrec timpul cu noile cunostinte...pur si simplu sa pierd vremea aiurea. Ce a contat pentru mine vara asta? Sa ma simt bine? Probabil ca da...si asta m'a costat mult. Nu pedeapsa care am primit'o acum...ci cele aproape doua luni care pur si simplu le'am irosit. Ieseam in oras, ma intalneam cu prietenii radeam si cam atat. Practic nu am realizat nimic...m'am pierdut pe mine insami.

Cum ar fi fost vara mea daca in paralele cu distractia as mai fi facut si altceva...proiecte constand in fotografie, piese la chitara& vocal, desene, sa invat o limba straina si multe multe alte lucruri. Cum ar fi fost? Un timp castigat. Nu e neaparat rau sa iesi prin oras si sa te simti bine cu prietenii...dar sa fie asta singurul lucru care il faci si sa uiti de absolut orice altceva e gresit.

Ultima seara

2009-08-31T23:11:00.003+03:00

Asta e ultima seara de vara. Desi abea astept iarna si frigul...imi vor lipsi...imi vor lipsi toate noptile de vara in care am stat in balcon si pur si simplu ma bucuram de linistea noptii, imi va fi dor de diminetile lungi, toate zilele in care ramaneam in pijama pana la ora 4-5, toate serile din rockoteca si timpul de dupa...cand ajungeam acasa si ma tranteam pe pat si abea atunci simteam cat de tare miros a fum de tigara...imi va fi dor de toate zilele pierdute prin oras...de tot timpul liber care l'am avut si pe stiu ca nu l'am folosit atat de bine pe cat mi'as fi dorit... abea astept iarna...dar imi va lipsi vara....
E ultima seara...inca nu imi vine sa cred. Mie inca mi se pare totul ireal. Inca cred ca maine ma voi trezi dintr'un fel de vis si voi lua vara de la capat [ de data asta vreau sa evit greselile pe care le'am facut].
E ultima seara si apusul m'a prins stighera...ascult pt ultima data Trooper - Poate ca timpul...e vorba despre mare...mai incolo nu o sa se mai potriveasca, eu asociez mel cu vara...anyway..ultimele clipe si eu le petrec captiva intre 4 pereti cu milioanele de ganduri care parca urla la mine. Nu am sa scriu nici macar un sfert din ele...le pastrez pt mine caci ele sunt singurele care imi vor tine de urat in noaptea asta....

Ultima seara de vara...

Sleepless

2009-08-07T09:49:00.007+03:00

3 si 11: e prima noapte dupa atata vreme cand ma trezesc aproape plangand. Nu conteaza. Vroiam oricum sa ma trezesc din cauza unui vis de cacat [mai mult cosmar] care te epuizeaza atat de mult cand dormi caci dimineata te trezesti atat de obosit incat ai impresia ca nici n'ai dormit. In sfarsit...m'am trezit cu ochii usturandu'ma ca dracu si cu durerea de coasta din partea dreapta amplificata. Tantarul care nu l'am omorat inainte sa ma culc [presupun... defapt sigur de lene] s'a gandit sa imi multumeasca...asa ca acum stau sa vanez un tantar. In fine l'am omorat si acum ma fac din nou ghem pe pat sperand ca durerea o sa treaca. Fara folos...realizez ca daca stau asa nu diminuez cu nimic durerea. Anyway ma intind pe spate pentru ca aparent se mai diminueaza. A inceput sa ma doara si stomacul [damn it] si pe buna dreptate. In ziua precedenta nu am mancat mai nimic in afara de niste cereale si mai tarziu bere [pentru mine aia e mancare]. Mai vreau bere...defapt vreau bere pana uit de mine..sa nu mai simt durerea. In fine...vreau sa scriu. Calculatorul face mult prea mult zgomot ca sa'l deschid asa ca iau telefonul. Damn mi'am adus aminte ca am niste posturi pe telefon de la mare care nu le'am trecut pe calc inca. Nu am nici forta in degete ca sa apas butoanele mai repede de aici nici viteza la scris nu mai am asa ca..din multimea de idei care trec destul de repede prin mintea mea nu sunt in stare sa ma opresc la una. Degeaba [cred...sau nu] mi'am materializat dorinta de a scrie. Anyway...vreau sa dorm fara vise. Am geamul deschis si nu stiu exact ce se aude. E un fel de tipat ciudat care se aude constant. Sunetul ala ascutit care se aude cand desumfli o jucarie gonflabila. [dimineata am aflat ca era defapt o bufnita:-L] Devine enervat si alunga orice idee din capul meu. Nu imi mai pasa. Durerea s'a restrans intr'un singur punct. [tot durea ca naiba] Acum ma doare langa coloana in partea dreapta la mijlocul spatelui si durerea obisnuita [pentru mine] de stomac. In fine...las telefonul si privesc in gol si ma las cuprinsa de amorteala diminetii.

p.s: trebuie sa scriu curand si celelalte de la mare.

Plaja amintirilor

2009-08-07T09:14:00.003+03:00

La mare nu am avut posibilitatea sa intru la un calculator sa scriu putin despre ce s'a intamplat p'acolo asa ca am notat pe telefon de cate ori am simtit nevoia sa scriu ceva.

Era inevitabil sa nu am vre'un moment de singuratate pe plaja. Plaja, mare...imi starnesc atatea amintiri [si pur si simplu cand stai si analizezi valurile, cand le privesti miscarea te gandesti intr'un fel la lucrurile care vin si trec...sau asa sunt numai eu?] si mai mereu ma fac sa imi analizez viata [iar?!:|] macar putin. Imi aduc aminte de copilarie [atunci am venit pentru prima data la mare] si imi dau seama ca oricat de tatar imi pastrez spiritul nu am cum sa ma mai bucur inca o data de copilarie. Era evident si inainte dar nu m'am gandit prea mult niciodata la asta...so unnfair. Ok...acum ma bucur de orice clipa...de orice sentiment la intensitate maxima. In fine...am ascultat acum din nou E.M.I.L - Fara regrete (pe langa multe altele) in timp ce ma uitam cum se sparg valurile la mal si era liniste (acum nu mai e liniste pt ca a venit nu stuy ce dj sa ne polueze fonic pentru urmatoarele 2 ore, dar nu imi pasa muzica din casti se aude mai tare) si desi am ascultat de n ori melodia si imi spuneam de fiecare data ca eu nu am regrete de fiecare data imi aminteam de el si desi nu regret absolut nimic in legatura cu el tot ma durea sa imi aduc aminte...d'aia nici nu imi rascoleam amintirile cu el prea des caci desi imi plac...durea ca dracu (psihic nu fizic). Presupun ca fiecare din noi are in el o doza mai mica sau mai mare de masochism. In fine...azi a fost diferit...la amintirea ta am zambit si mi'am continuat gandurile. Da...m'am impacat cu ideea ca s'a terminat, a fost frumos...ok, acum chiar ca pot sa spun ca nu mai am nici un regret fara sa ma doara nimic si nu a fost o zi de toamna cum credeam eu ca o sa fie. Nu am avut nevoie de aerul ala de toamna si doar de plaja si briza marii. Pana la urma nu e asa de rau la mare. Inca incerc sa prin niste scoici intregi dar asta e destul de greu. Nu mai sunt la mal si doar in locul unde se sparge valul asa ca nu prea ai cum sa le iei.
Seara dupa ce m'am intors dupa una din numeroasele plimbari am reusit sa imi dau seama cu ce seamana atat de bine stradutele atat de inguste, aglomerate si imbaxite cu tonete de tot felul ale Costinestiului...imi aduc aminte de cateva tari din Asia. Altu lucru care cred ca e caracteristic statiunii e muzica. Nu in sensul ca vii sa ai parte de muzica buna...ci faptul ca sunt cateva cluburi, toate adunate in aceeasi zone si abea poti sa distingi melodiile daca te afli intre ele. Nu ca melodiile ar fi mult prea diferite...sunt acelasi gen muzical idiot...house, minimal sau cum naiba ii spune. In fine...nu imi pasa. Singurul loc linistit acum e plaja...plaja din apropiere de epava. Acolo inca mai poti sa auzi valurile.
Pe scurt...intr'o saptamana cat am stat la mare nu s'au intamplat asa de multe lucruri. Mi'am petrecut cea mai mare parte a timpului plimbandu'ma...

Dreams

2009-07-25T14:00:00.003+03:00

Vreau sa scriu despre un vis ciudat. Cel putin mie mi s'a parut ciudat pentru ca nu mi s'a mai intamplat asa ceva. Aproape mereu visele mele sunt in culori si de destulde multe ori se mai si implinesc, cel putin partial. Asta e destul de enervant uneori. In fine...visul e mai deosebit pentru ca...ei bine pentru ca era un anime (desen animat japonez). Adica tot visul a fost ca un anime. Toate personajele (inclusiv eu) and other stuff erau sub forma de anime si culorile erau foarte deschise, vii...imi amintesc mult mai usor totul Ceea ce s'a intamplat in vis nu e atat de important (cred...) pentru ca nu prea are sens, dar mi s'a parut ciudat faptul ca era anime...

Plec la mare in seara asta. Am aflat in urma cu mai putin de 24 de ore. Imi place ca familia mea e destul de spontana. Sincer eu nu sunt deloc incantata ca plec. Imi place muntele, aerul rece si curat, peisajul... nu spun ca la mare nu am parte de un peisaj fain, dar pur si simplu imi place mai mult muntele si m'am atasat de casa in ultima vreme. Mi'am facut cativa prieteni noi , am indreptat greselile pe care le'am facut recent si incepeam din nou sa lucrez la dorintele mele (in sensul sa fac ceva pentru a le implini - am sa scriu un post despre dorinte) asa ca acum nu vreau sa plec. Inca sper ca maine dimineata am sa ma trezesc in patul meu. In fine...am hotarat totusi sa ma bucur de oportunitate. In fine...de ajuns cu marea.

Un video care l'am gasit intamplator si a ajuns sa imi placa mult...

Lies

2009-07-20T11:09:00.002+03:00

De ce fiinta umana cauta sa inlocuiasca imediat ceea ce a pierdut? Defapt raspunsul e usor si evident. Pentru ca vrem ceea ce am pierdut inapoi. Dar de ce cei mai multi din noi se grabesc sa inlocuiasca ce au pierdut cu primul lucru cat de cat asemanator care le iasa in cale, fara sa analizeze prea mult daca merita sa ii ia locul? Da, luam decizii pripite...cred. Eu asa am facut. Am incercat sa te inlocuiesc si evident am gresit. Prima greseala a fost ca m'am grabit si nu am lasat ranile sa se vindece si memoriile sa isi gaseasca locul in mintea mea. M'am grabit si am spus ca voi fi in stare sa fac asta pe parcurs si ca noul el va putea sa ma ajute. M'am grabit si m'am inselat amarnic. Si am mai facut o greseala in afara de asta. Am crezut ca intr'un timp atat de scurt am reusit sa il cunosc destul de bine pe noul el...chiar daca stiu ca o persoana chiar daca o cunosti de multa vreme tot te mai surprinde cu ceva nou din cand in cand. Si uite ca mai curand decat m'am asteptat m'ai surprins cu ceva...nou. Mai exact m'ai aratat cine esti tu cu adevarat. Mi'ai aratat ca tu defapt pana acum ai purtat o masca si pana la urma ai obosit? Asta e? De ce nu ai avut curaj sa imi arati asa cum esti tu cu adevarat? Dar la ce imi bat capul cu asta, caci asta e minciuna. Tu nu ai curaj sa fii tu insuti sau sa iei propriile decizii. Depinzi numai de parerea celor din jur, de ce cred altii despre tine si faci numai cum ar vrea altii...pana si imbracamintea ta (asta am observat'o dar am sperat ca e numai asta, singurul domeniu in care iti pasa ce spun altii).
Chiar daca in ultimele zile mi'am analizat de mult prea multe ori viata si constatam de fiecare data ajungeam la concluzia ca nu e ok si ca trebuie sa schimb anumite lucruri...ramaneam doar cu concluzia. Nu cred ca aveam de gand sa fac ceva prea curand. Dar acum...ca tot repar greseala asta, de ce sa nu le indrept si alte lucruri care nu sunt ok, sa incep din nou sa lupt pentru visele mele...vise care pe parcurs incepeau sa piara...ramaneau doar la stadiul de vis. Acum incep sa lupt din nou pentru ele. Da...uite totusi ca ai lasat ceva bun in urma ta, dar presupunca asta era inevitabil. Dupa ce gresim cautam sa indreptam...
Ok...am halucinat. Am cautat si am crezut ca am gasit iubire acolo unde nu era defapt nimic. Asta e...nu am regrete caci asta nu m'ar ajuta cu nimic. Acum in schimb nu mai caut...cand va fi, va fi.
Mai bine dau "publicati" acum caci deja postul incepe sa fie prea lung.

Healing Is Difficult

2009-07-19T12:26:00.000+03:00

Nu imi pasa. S'a sfarsit. Nu imi pasa. Atunci de ce ma doare? Nu imi pasa. Repet asta mai mult pentru a ma convinge pe mine. Fara folos aparent... Am incercat sa te sterg din mintea mea. Evident ca asta a fost imposibil, dar te'am inghesuit intr'un colt pentru a uita de tine... evident nici asta nu e chiar cel mai bun lucru care l'asi fi putut face dar e mai bine asa....cred. Tu esti cea mai frumoasa si totodata cea mai dureroasa amintire a mea. Nu regret nimic (cel putin asa cred...poate doar ca s'a sfarsit...)...nuu, nu regret nimic. Again incerc sa ma conving pe mine de asta. Cred asta doar ca momentan inca nu simt asa. Stiu ca va venit o zi in care voi putea spune fara resentimente ca nu am regrete....mai mult decat sa spun, voi putea sa imi aduc aminte tot fara sa ma intristez. Voi putea zambi la amintirea ta. Stiu ca asa va fi. De ce? Pentru ca viata e prea scurta pentru a trai in suparare si regrete si timpul nu se mai intoarce oricat de mult am plange si orice am face. Nu ne ramane decat sa ne bucuram si traim in prezent, sa ne amintim (nu prea des...) de trecut si sa privim optimisti spre viitor. Stiu ca suna a cliseu "sa privim optimisti la viitor"...dar "E necesar sa cautam fericirea pentru ca dramele si tragediile sa nu ia amploare in viata noastra". Maleonn

Si totusi: "Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.” Al. Dumas. Da, adevarat. Dar intr'un fel totusi se vindeca sau cel putin nu mai dor...macar nu la fel de tare.

p.s: Cred ca va fi o zi de toamna cand voi spune ca nu am regrete.