Nu imi pasa. S'a sfarsit. Nu imi pasa. Atunci de ce ma doare? Nu imi pasa. Repet asta mai mult pentru a ma convinge pe mine. Fara folos aparent... Am incercat sa te sterg din mintea mea. Evident ca asta a fost imposibil, dar te'am inghesuit intr'un colt pentru a uita de tine... evident nici asta nu e chiar cel mai bun lucru care l'asi fi putut face dar e mai bine asa....cred. Tu esti cea mai frumoasa si totodata cea mai dureroasa amintire a mea. Nu regret nimic (cel putin asa cred...poate doar ca s'a sfarsit...)...nuu, nu regret nimic. Again incerc sa ma conving pe mine de asta. Cred asta doar ca momentan inca nu simt asa. Stiu ca va venit o zi in care voi putea spune fara resentimente ca nu am regrete....mai mult decat sa spun, voi putea sa imi aduc aminte tot fara sa ma intristez. Voi putea zambi la amintirea ta. Stiu ca asa va fi. De ce? Pentru ca viata e prea scurta pentru a trai in suparare si regrete si timpul nu se mai intoarce oricat de mult am plange si orice am face. Nu ne ramane decat sa ne bucuram si traim in prezent, sa ne amintim (nu prea des...) de trecut si sa privim optimisti spre viitor. Stiu ca suna a cliseu "sa privim optimisti la viitor"...dar "E necesar sa cautam fericirea pentru ca dramele si tragediile sa nu ia amploare in viata noastra". Maleonn
Si totusi: "Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.” Al. Dumas. Da, adevarat. Dar intr'un fel totusi se vindeca sau cel putin nu mai dor...macar nu la fel de tare.
p.s: Cred ca va fi o zi de toamna cand voi spune ca nu am regrete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu