Perfect liar. ~ 1 Hide everything ~

Ora 1:30…ma dau jos din pat si merg spre baie plutind in agonie. Am nevoie de un servetel si sunt oarecum curioasa ce urme si’au lasat cele cateva ore petrecute in lacrimi. Spre surprinderea si spaima mea nici urma de urmele albe ce raman in urma lacrimilor…in schimb fata mea e mai alba ca niciodata…un alb cadavric. Uit de servetel si ma intorc in camera dar nu reusesc decat sa inchid usa si ma prabusesc tremurand pe parchetul rece si plang din nou. Ma curpind cu mainile caci am senzatia ca ma descopum…raman acolo, in aceeasi stare si astept dimineata…
Primele raze de lumina s'au lasat asteptate mult timp...in acel moment aveam impresia ca si soarele vrea sa imi prelungeasca suferinta. Vroiam sa ma opresc din plans, chiar vroiam asta atat de mult doar nu gasesc puterea sa o fac. In sfarsit telefonul suna si anunta ora 6:30. Nu il las sa sune pentru ca nu vreau as aud melodia ce obisnuia sa ma trezeasca in fiecare dimineata. Reusesc sa ma adun de pe podeaua rece dar ametesc imediat si cad inapoi. Ma ridic cu greutate din nou si ma indrept nesigura spre scari pe care le cobor incet sprijinindu'ma de perete. Ma uit in jur de parca as vedea pentru prima data locul si, intr-adevar, era prima data cand il vedeam atat de mare si gol. Apartamentul in care stau de aproape jumatate de an nu se afla chiar aproape de centul orasului in schimb e la ultimul etaj, adica mansarda unui bloc turn asa ca privelistea e absolut superba in absolut orice moment. E locusorul meu ideal...deasupra orasului, sa il pot vedea pe tot... Ies in balcon si vantul rece tipic diminetilor de primavara (sfarsitul lunii martie) ma trezeste. Imi strang camasa alba ce abea ajungea cu o palma deasupra genunchilor pe langa corp si intru in casa caci stomacul mi-a amintit ca ar trebui sa mananc desi nu simt nevoia. Nu beau cafea dar astazi m-am gandit sa fac o exceptie caci niciun fel de mancare nu ma atrage in dimineata asta. In timp ce cana era in expresor ma duc sa cercetez urmarile noptii trecute. Spre marea mea surpriza noaptea nu si'a lasat urme vizibile asupra mea...doar ochii prea putin mai umflati, dar asta am fixat repede cu ceva rece. Revin pentru micul dejun in bucatarie dar nici macar aroma puternica a cafelei nu ma imbie,iau doua guri dar simt ca stomacul meu nu le-a primit bine nici pe alea asa ca renunt si ma duc fara tragere de inima sa ma imbrac. Imi iau perechea mea obisnuita de jeansi negri, maieul negru si o bluza albastra. Nu vreau sa dau niciun indiciu despre starea mea in niciun fel. Imi iau geanta cu foile pentru curs desi nu sunt sigura inca daca voi ajunge la facultate. Cobor incet multitudinea de etaje caci nu imi place liftul vechi. M-am blocat acolo o data si mi-a fost de ajuns incat sa nu mai pun piciorul si a doua oara.
Vroiam sa ies din casa dar acum, pusa in fata faptului implinit am inceput sa plang din nou dar m-am calmat foarte repede desi ma luptam in continuare cu dorinta constanta de a plange. Si totusi unde ma duc? Ar trebui sa ajung la facultate dar nu sunt sigura ca am puterea necesara sa infrunt atatea oameni. Trebuie sa ma comport normal si nu sunt inca convinsa ca pot sa o fac, totusi reiau drumul atat de familiar.
Nu merg prea mult ai aflu ce amprenta si-a lasat noaptea asupra mea. La un moment dat am sesizat pulsul neregulat, intensitatea ciudata a batailor inimii…ba prea tare, ba prea incet dar nu m'am gandit nicio secunda ca asta ma va afecta. Acum am simtit ca nu mai pot sa respir, de parca plamanii nu-mi reau destul de incapatori, de parca aveam o gaura in piept. Ma durea si nu mai puteam sa fac niciun pas. De ce mi se intapla asta? Ce-s crizele astea? Cand in sfarsit pot sa merg din nou imi dau seama de gravitatea situatiei.
Si am ajuns sa dau ochii si cu atatea persoane cunoscute…dar am avut zambetul perfect caci I’m the Perfect Liar from now on.